Trasee auto prin Apuseni (3) TIPĂREȘTE. JUL-2017. AUTOR: deşi ştie şi unele obiective turistice din afara localităţilor (dacă nu mă înşel, ne-a dus la cascada "Vălul Miresii", printre altele). Mutat, la reorganizare, în rubrica "La pas / cu mașina prin versanții vestici ai Apusenilor, #EXCURSII și CĂLĂTORII prin
Fie ca mergeti cu masina sau rulota, veti descoperi zone spectaculoase cu peisaje care iti taie rasuflarea. Vezi mai jos topul celor mai frumoase 10 trasee rutiere din Europa. Valea Loire, Franta Conduceti din Paris catre aceasta pitoreasca zona, unde veti gasi castele si orase istorice, podgorii verzi si campuri de lavanda. Atlantic Road, Norvegia
Cu masina pana in Italia: traseu, destinatii, pareri. 24 aprilie 2017 scris de Merge Brici 4 comentarii. Nu sunt sofer profesionist, dar mereu mi-a placut sa conduc. Cand eram mic ma jucam aproape in fiecare zi cu volanul de la fosta Dacie a tatalui meu, iar cand trebuia sa plecam in vacanta cu masina eram primul care se trezea si astepta cu
Iată cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina. 2.500 km de drumuri naţionale au fost modernizate până în prezent, alţi peste 4.000 fiind asfaltaţi în cadrul „Programului de reabilitare primară" DRUMUL MĂNĂSTIRILOR Bistriţa - Vatra
Iata ghidul nostru cu recomandari de trasee montane pe care nu trebuie sa le ratezi. Cele mai frumoase trasee montane din Romania fie cu masina. Cel mai inalt punct de pe traseu este Saua Nicovala, aflata la 1934 metri inaltime. Tot in zona Sucevei Cascada este un obiectiv turistic foarte vizitat iar drumul poate fi parcus in numai o
De asemenea, in astfel de provocari off road spiritul de echipa este foarte important pentru a depasi provocarile de pe traseu. O excursie cu masini de teren reprezinta mai mult decat a merge cu masina si a vedea niste locuri superbe. Traseul in sine este o aventura. Una intensa, cu provocari multe si cu trairi pe masura.
nY4nRg. Iata cateva recomandari de itinerarii in care sa te avanti in aceasta vara. 1. Periplu dobrogean Credeai ca nu o sa ai niciodata senzatia ca gonesti pe o autostrada care strabate preeria? Te-ai inselat amarnic. Fa un scurt ocol dobrogean de o zi sau doua pe ruta Cernavoda-Macin-Isaccea-Tulcea-Babadag-Jurilovca-Cheile Dobrogei-Cernavoda.
Turul României cu mașina (idee de traseu) Dacă vreodată vrei să faci turul geografic al Romaniei, adică să mergi roată de-a lungul graniței trebuie să știi că distanța măsoară aprox. 2000km și în modul doar condus vei avea nevoie de vreo 40h. Bun de pus la palmares dar la final vei ajunge doar obosit, mai sărac cu cel puțin 1000 lei și deloc
Lista celor mai impresionante trasee turistice din Romania. Transfagarasan (DN 7C) De asemenea, etichetat ca „Drumul spre cer", „Drumul spre nori", „Cel mai bun drum din lume" sau "cel mai spectaculos drum printre munti", Transfagarasanul urca si coboara prin cele mai inalte varfuri ale Muntilor Fagaras, Moldoveanu si Negoiu. De
Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Piazza si Bazilica San Marco sunt numai cateva obiective turistice estentiale pentru orice turist care ajunge in Venetia pentru prima data. Nu uita sa hranesti porumbeii in Piazza San Marco si, daca ai timp, sa faci o plimbare cu gondola.
Iată cinci dintre cele mai interesante trasee turistice de parcurs cu maşina. 2.500 km de drumuri naţionale au fost modernizate până în prezent, alţi peste 4.000 fiind asfaltaţi în cadrul „Programului de reabilitare primară" DRUMUL MĂNĂSTIRILOR Bistriţa - Vatra
trasee turistice cu masina