REPARTIZARE LICEE 2018 prima fază de ADMITERE - edu.ro. Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie. În perioada 16-18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat CEA MAI MICA NOTA LA ADMITERE LICEU 2018: O elevă din judeţul Bacău a fost repartizată cu media 1,89 la un colegiu din localitatea Buhuşi. Ea a obţinut nota 1 la ambele probe ale Evaluării Naţionale. Rezultatele cele mai bune s-au înregistrat la Colegiul "Gheorghe Vrănceanu", ultima medie de admitere fiind 9,17. Totodată va informam că, în perioada 22-24 iulie 2019, se eliberează de către unitățile de învățământ gimnazial fișele de înscriere pentru învățământ profesional de stat pentru candidații care nu au participat la etapa I de admitere sau care au participat, dar nu au fost repartizați/admiși la liceu sau la învățământul profesional sau la învățământul dual, și care solicită să participe la admiterea în învățământul profesional și dual în etapa a II-a. ADMITERE 2017 -2018_CENTRU SPECIAL DE INSCRIERE (CANDIDATI DIN ALTE JUDETE) Metodologia de scolarizare a romanilor de pretutindeni. ADMITEREA CANDIDAȚILOR PE LOCURILE SPECIALE (RROMI) /liceu , învățământ profesional pentru anul școlar 2017 -2018. CENTRE ZONALE DE ADMITERE. Ierarhie_judet_Bacau. GRADATII DE MERIT 2017. Mobilitatea personalului didactic 2018-2019. Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic 2019-2020. Mobilitatea personalului didactic 2019-2020. Mobilitatea personalului didactic 2020-2021. Mobilitate 2021-2022. Mobilitatea personalului didactic 2022-2023. Susținere probe practice - 17.08.2022. Rezultate bacalaureat 2018. Repartizare licee 2018 Bacau. REZULTATE edu.ro Admitere licee 2018. Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2017-2018 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%. otFcYD. Rezultate bacalaureat 2018. Repartizare licee 2018 Bacau. REZULTATE edu.ro Admitere licee 2018. Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoția 2017-2018 și au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%. Istoric CTPP În orașul Roman, învățământul tehnic își are începuturile în anul 1880, când a fost înființată din inițiativă particulară Școala de Arte și Meserii de Ambe Sexe recunoscută de Ministerul Cultelor și Instrucției Publice prin Ordinul nr.97433.09.1880, care avea trei ateliere: stolerie (tâmplărie) și ciubotărie pentru băieți și o croitorie pentru Anexa nr. 1 la OMECTS nr. 4802/2010 la care face referire OMEN nr. 4794/2017 in,Art.2.,, - (1) Admiterea absolvenților clasei a VIII-a în învățământul liceal de stat pentru anul şcolar 2018-2019 se desfășoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi Concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar din Inspectoratul Școlar Județean Bacău; Zilele de 31 octombrie, 1 și 2 noiembrie - zile de doliu național; Mobilitatea personalului didactic pentru anul școlar 2016-2017; Concurs pentru ocuparea functiilor de inspector scolar general adjunct si director CCD Depunerea dosarelor de înscriere în unităţile de învăţământ liceal în care candidaţii au fost repartizaţi se va realiza între 10 şi 13 iulie. În perioada 16 - 18 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, dar şi situaţiile candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi ale candidaţilor care nu au participat deloc sau au participat, dar nu au fost repartizaţi

admitere liceu 2018 bacau