Propunerea legislativă este produsul unor dezbateri avute de către organizația noastră sindicală cu mai mulți parlamentari care au achiesat la ideea modificării Legii 223/2015 privind pensiile militare, în sensul modificării perioadelor de reducere a vârstei standard de pensionare în raport cu anii de activitate pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special încadrați în grupa a II-a de muncă/condiții deosebite.
Pensii militare 2022: Ce facilități noi apar pentru pensionarii din apărare. Avântul Liber | aprilie 12, 2022. Un proiectul de lege care a trecut deja de Senat ajunge pe masa deputaților pentru a fi dezbătut și supus votutului vine să normalizeze o situație cu care se confruntau militarii. Concret, de mai multă vreme, pensionarii din sistemul
Pensiile militare nu sunt pensii speciale, astfel ca reforma sistemului nu le va viza si pe acestea. Precizarea a fost facuta de ministrul Muncii - Marius Budai cand a prezentat solutiile din raportul Bancii Mondiale pentru reforma sistemului de pensii, asumata de Romania prin PNRR. Cel de-al doilea convoi cu tehnică militară franceză
Presupunând că ofițerul are un procent de pensie de 102%, potrivit algoritmului de calcul introdus prin OUG nr.57/2015, în care intră, peste plafonul de 85%, și 20% pentru OMM, rezultă: un cuantum de pensie de 8641,24 x 1,02 = 8814 lei Cei care au sporuri la punctul g) mai pot adăuga cca 30% din solda de funcție.
Conform dispozitiilor prevăzute de către Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pensiile militare sunt supuse unor revizuiri şi recalculări, în urma cărora cuantumul drepturilor băneşti primite
3. pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt mai mari de 2.500 lei se indexează cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 01.01.2022 și comunicat de Institutul Național de Statistică, respectiv 2,6%.
wiGwoA. „Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au plătit contribuţie la Fondul pentru pensia suplimentară şi/sau contribuţia individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de 3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani, de 6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 ani și de 9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani".
Art. 25. Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile 16-18 şi 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (la data 01-ian-2016 Art. 25, alin.
din 1 octombrie 2022, pensiile militare de stat aflate in plata la data de 31 decembrie 2021 se recalcueaza din oficiu in raport cu vechimea valorificata prin ultima decizie de pensie; recalcularea se realizeaza confom prevederilor despre salarizarea militarilor, politistilor si a functionarilor publici cu statuc special din administratia …
Propunerea legislativă este produsul unor dezbateri avute de către organizația noastră sindicală cu mai mulți parlamentari care au achiesat la ideea modificării Legii 223/2015 privind pensiile militare, în sensul modificării perioadelor de reducere a vârstei standard de pensionare în raport cu anii de activitate pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special încadrați în grupa a II-a de muncă/condiții deosebite.
3. pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute aflate în plată la 31 decembrie 2021 sunt mai mari de 2.500 lei se indexează cu ultima rată medie anuală a inflației, indicator definitiv, cunoscut la data de 01.01.2022 și comunicat de Institutul Național de Statistică, respectiv 2,6%.
infomondo militar pensii militare