În cele ce urmează, prezentăm pe scurt condițiile în care un copil român născut în Germania devine cetățean german. Condițiile de dobândire a cetățeniei germane sunt îndeplinite dacă unul dintre părinții copilului: - este cetățean român (sau cetățean al unui stat membru UE) și - locuiește în Germania de cel puțin 8 ani Ce cetăţenie primeşte un copil născut în aer? Toată lumea ştie că în ultimele luni de sarcină, călătoria cu avionul nu este recomandată. Au existat însă şi cazuri când un copil a venit pe lume înainte de vreme, chiar în timpul unui zbor. Aşadar, părinţii unui copil născut la bordul unei aeronave pot solicita patru tipuri Am încercat, însă am o situația mai complicată! Echipa noastră a înregistrat zeci de mii de acte de naștere emise în străinătate, iar circumstanțele au fost extrem de diferite: - lipsesc acte necesare în dosar; - copil născut în timp ce mama era căsătorită cu altcineva; - un părinte sau părinți aflați în închisoare; - un părinte sau părinții au abandonat minorul; Românii care vor să se stabilească în Grecia trebuie să știe că pot primi drept de ședere permanentă în această țară după ce au locuit acolo legal, timp de cinci ani, fără întrerupere. Regula este valabilă pentru toți cetățenii Uniunii Europene în țările membre. Românii care vor să rămână în Grecia mai mult de trei Costul obtinerii cetateniei germane este de 255 euro. Daca un cetatean minor va primi cetatenia separat de parinti, va plati aceeasi suma. Daca o va dobandi impreuna cu parintele, suma este redusa la 51 euro. Este usor sa obtii cetatenia germana devenind sotul unui cetatean german? In Europa, cetatenia se poate obtine prin ius sangvinis (latina „dreptul sangelui"). Asa ca un copil primeste cetatenie la nastere doar daca unul sau ambii parinti au cetatenia statului respectiv, asa cum se intampla in Armenia, Bulgaria, Croatia, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Polonia, Serbia, Slovacia, Turcia, Ucraina si leqx. Copiii primesc automat cetățenia, în anumite condiții În cazul copiilor este mult mai ușor de obținut cetățenia germană. Toți copiii născuți în Germania primesc în mod automat cetățenia, dacă cel puțin unul dintre părinții lor a locuit în Germania timp de cel puțin 8 ani. Daca parintii (sau numai unul din parinti) au cetatenia romania, o va avea si copilul indiferent de locul unde se naste.Legea romana permite dubla (sau chiar multipla cetatenie)dar sunt alte state care nu o permit.Nu stiu cum si daca poate obtine copilul si cetatenia olandeza, depinde de legile lor.De asemenea trebuie sa afli daca olandezii permit dubla cetatenie.Dupa cum ziceam, din punctul de vedere al legii romane este o.k. Si inca ceva: dovada cetateniei romane se face cu certificatul de Cum obții pașaport britanic pentru copilul tău. După ce copilul tău a primit cetățenia britanică, poți solicita pentru el un pașaport britanic. Aplică la British Passport Office (HMPO). Pentru cererile online sunt necesare următoarele documente: o fotografie digitală a copilului; certificatul de naștere al copilului Copiii si cetatenii romani sunt fortati sa treaca prin birocratia inventata de Home Office care inseamna ca daca doresti sa aplici pentru cetatenia britanica este necesar sa completezi un formular de 85 de pagini si poate costa in jur de £1000 de lire pentru aplicatia unui singur copil sa primeasca cetatenia britanica si pasaport britanic. Românii care vor să se stabilească în Grecia trebuie să știe că pot primi drept de ședere permanentă în această țară după ce au locuit acolo legal, timp de cinci ani, fără întrerupere. Regula este valabilă pentru toți cetățenii Uniunii Europene în țările membre. Românii care vor să rămână în Grecia mai mult de trei

daca nasti in germania copilul primeste cetatenie